21
03 2019
346

15. (31.2.2) În cazul în care contribuabilul a sistat activitatea subdiviziunii, fapt despre care nu a informat SFS, urmează oare a fi aplicată amenda conform art. 255 din Codul fiscal?

Conform prevederilor art. 161 alin. (8) din Codul fiscal, la adoptarea deciziei despre schimbarea sediului şi/sau despre constituirea subdiviziunii, contribuabilul, în termen de 60 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate (posesie, locaţiune), informează Serviciul Fiscal de Stat despre schimbarea sediului său şi/sau prezintă informaţiile iniţiale, iar ulterior informează despre modificările cu privire la sediul subdiviziunii sale, precum şi despre sistarea temporară a activităţii subdiviziunii.

Articolul 5 pct. 29) din Codul fiscal stabileşte noţiunea de subdiviziune, care reprezintă unitate structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuţiile acesteia.

Totodată, conform prevederilor art. 255 din Codul fiscal, neprezentarea, prezentarea cu întîrziere sau prezentarea Serviciului Fiscal de Stat a unor informaţii neveridice despre sediul sau despre schimbarea sediului contribuabilului, al subdiviziunilor lui se sancţionează cu amenda de la 3000 la 5000 de lei. Sunt pasibile de amendă subdiviziunile care corespund noţiunii indicate la art. 5 pct. 29) din Codul fiscal.

Astfel, sancţiunea se aplică pentru neprezentarea, prezentarea cu întârziere sau prezentarea neveridică a informațiilor despre schimbarea sediului al uneia sau a mai multor subdiviziuni, sau despre sistarea sau lichidarea activităţii la subdiviziunile declarate, cu excepția cazului în care informația despre modificarea adresei juridice a contribuabililor este prezentată de către Agenția Servicii Publice on-line.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.