Întrebări și răspunsuri

2. (31.5.2) Conform Ordinului SFS nr. 183 din 30.03.2018, întrebarea și răspunsul se trec în arhivă.

Arhiva Ce sancțiune va aplica Serviciul Fiscal de Stat pentru desfășurarea activității fără licență agentului economic ce desfășoară activitate în furnizarea serviciului public de alimentare cu apă și/sau de canalizare? Conform art. 2 din Legea nr. 451-XV din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, licența este act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licențiere în procesul de reglementare a activității de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licență de a desfășura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parțial, cu respectarea obligatorie a condițiilor de licențiere. Totodată, conform art. 8 alin. (1) lit. d) pct. 411) din Legea privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător, se supune reglementării prin licențiere de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică furnizarea serviciului public de alimentare cu apă și/sau de canalizare la nivel de regiune, raion, municipiu, oraș și, după caz, sat, comună. Articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, reglementarea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare se asigură de către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică care își exercită atribuțiile în conformitate cu legislația în vigoare. Prin urmare, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, începând cu 13 ianuarie 2012, pentru desfășurarea activității fără licență sau a activităților interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum și a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, organele fiscale, Camera de Licențiere sau alt organ abilitat cu atribuția de eliberare a licenței aplică amendă în mărimea venitului brut, din realizarea obținută în urma activităților menționate. Concomitent, art. 18 din Codul fiscal prevede componența venitului brut prin specificarea atât a surselor de venit ce se includ în venitul brut cât și a altor venituri care nu au fost specificate în articol. Astfel, pentru desfășurarea activității fără licență, Serviciul Fiscal de Stat va aplica amendă în mărimea venitului brut din realizarea obținută în urma activității desfășurate.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1611 vizualizări

Data publicării:

03 Aprilie /2018 13:56

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Taxele pentru resursele naturale | Legislație fiscală | Sancțiuni fiscale | Noutăți fiscale

Etichete:

amendă | activitate de intreprinzator | licenţă | SFS | Cod fiscal | venit brut

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon