Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.Guvernul Japoniei va oferi țării noastre un credit preferențial în valoare de peste $18,647 mil. prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA) pentru implementarea proiectului Modernizarea tehnicii și a echipamentului agricol. În Monitorul Oficial din 27 martie Executivul a publicat Hotărârea nr. 174 din 25 martie 2020 pentru iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind acordarea unui împrumut, precum și Hotărârea nr. 175 din 25 martie 2020 cu privire la aprobarea semnării
30 Martie /2020
Marina Căldare
Zilele de 30 martie – 03 aprilie 2020 se includ în tabelul de evidență a timpului de lucru și de calculare a salariului pentru lunile martie și aprilie ca zile prezente la lucru. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a emis Dispoziția nr.8 din 28 martie 2020, prin care sunt oferite soluții pentru depășirea situației ce ține de evidența timpului de muncă și salarizarea angajaților din sectorul bugetar. Astfel, prin pct.1 din document este dispus, prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare că, în perioada stării de urgență, conducătorii unităților din sectorul bugetar sunt împuterniciți cu dreptul:
29 Martie /2020
În MO al RM de astăzi, 27 martie 2020, a fost publicată și a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr.187 din 25 martie 2020 cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul mandatelor de executare” (RME). Amintim că, la 1 aprilie 2019, odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ al RM, în sarcina Serviciului Fiscal de Stat a fost stabilită executarea creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public. Procedura de executare a acestor creanțe se inițiază la prezentarea SFS a unui mandat de executare de către autoritatea publică îndreptățită să revendice dreptul supus executării și în baza acestui mandat autoritatea fiscală inițiază executarea silită a creanțelor în conformitate cu regulile stabilite de Codul fiscal.
27 Martie /2020
Valeria Sorocean
Executivul a aprobat în ședința din 25 martie curent proiectul hotărârii de Guvern ce prevede actualizarea coeficienților cumulativi de indexare a pensiilor, precum și specificarea coeficienților de valorizare a venitului asigurat pentru anul 2019. Aceștia se vor aplica la calculul pensiilor începând cu 1 aprilie 2020. Astfel, coeficientul de valorizare a venitului asigurat în anul 2019 constituie 1,0%. Menționăm că, în conformitate cu art.8 din Legea privind sistemul public de pensii, valorizarea reprezintă indexarea venitului mediu lunar asigurat realizat începând cu 1 ianuarie 1999, reieșind din coeficientul de creștere a salariului mediu pe economie din perioadele contributive până la anul precedent anului de stabilire a pensiei.
27 Martie /2020
Marina Căldare
Zilele de 30 martie — 03 aprilie 2020 se declară zile de odihnă pentru toate unitățile din sectorul bugetar, cu excepția instituțiilor medico-sanitare, de sănătate publică și servicii auxiliare pentru instituțiile de sănătate publică, serviciilor de salvare, urgență și de asistență socială și autorităților administrative din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi securității naţionale. Această perioadă va fi recuperată ulterior, în modul stabilit de Guvern. Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova introduce noi măsuri pentru ținerea sub control a situației epidemiologice din țară. În ședința de ieri, 26 martie, a fost aprobată Dispoziția nr.6, prin care sunt instituite noi rigori, dar și derogări de la dispozițiile anterioare.
27 Martie /2020
Guvernul a susținut proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Legii nr.171/2012 privind piața de capital (Legea nr.171/2012), ce reglementează activitatea agențiilor de rating de credit pe piața de capital. Documentul a fost elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), care, după intrarea modificărilor în vigoare, va înregistra și supraveghea agențiile ale căror ratinguri de credit vor fi utilizate în contextul legislației privind piața financiară nebancară. Conform proiectului, agenție de rating de credit va fi persoana juridică a cărei activitate include acordarea, cu titlu profesional, de ratinguri de credit, înregistrată în modul stabilit de CNPF.
27 Martie /2020
Tatiana Smeșnaia
Ajustarea bazei de calcul a indemnizațiilor de incapacitate temporară de muncă în cazul unui accident de muncă sau boală profesională stabilite prin Legea nr.756 cu prevederile Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, precum și uniformizarea cadrului normativ în domeniu sunt scopurile inițiativei legislative, care a fost susținută în cadrul ședinței Executivului din 25 martie. Astfel, este propusă o nouă redacție a art.14 din Legea nr.756, conform căreia cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă va constitui 100% din baza de calcul stabilită conform art. 7 al Legii nr.289 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale.
26 Martie /2020
Marina Căldare
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *