Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.În ședința de ieri a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a fost aprobată Decizia nr.5. Conform acesteia, operatorii curselor aeriene charter, care transportă pasageri cu cetățenia Republicii Moldova spre Republica Moldova, vor publica pe pagina lor oficială, timp de trei ore de la obținerea autorizației de zbor: a) Itinerarul și orarul cursei; b) Costul și condițiile călătoriei; c) Contactele persoanelor sau oficiilor responsabile de completarea listelor și de îmbarcarea pasagerilor.
26 Martie /2020
Vârsta tinerilor fermieri care se pot încadra în programul de acordare a subvențiilor în avans va fi extinsă de la 35 la 40 de ani. Executivul a aprobat ieri un proiect de lege ce prevede modificări la Legea cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturi și mediului rural. Proiectul are ca scop optimizarea și eficientizarea politicii statului în domeniul subvenționării în agricultură.
26 Martie /2020
Marina Căldare
Începând cu 1 mai 2020, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autonomie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică, în continuare – unități), se stabilește în mărime de 17,37 lei pe oră, sau 2935 lei pe lună, calculat pentru un program complet de lucru în medie de 169 de ore pe lună. În ședința secretarilor de stat, care va avea loc pe data de 26 martie 2020, va fi examinat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea pct. 1 din Hotărârea Guvernului nr.165/2010.
25 Martie /2020
Tatiana Smeșnaia
După implementarea definitivă a SIA „Registrul mandatelor de executare”, prezentarea acestora Serviciului Fiscal de Stat se va efectua exclusiv prin intermediul sistemului automatizat. În ședința Executivului din 25 martie curent va fi examinat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea conceptului tehnic al SIA „RME”, iar implementarea și dezvoltarea sistemului vor fi puse în sarcina SFS. Conform documentului, procedura de executare a creanțelor bănești bazate pe dispoziții de drept public se inițiază la prezentarea mandatului de executare de către autoritatea publică îndreptățită să revendice dreptul supus executării, iar SFS efectuează executarea silită a creanțelor în condițiile și conform modalităților reglementate de CF.
24 Martie /2020
Tatiana Smeșnaia
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune spre consultare publică proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Programului „Capitala Tineretului”. Regulamentul stabilește direcțiile prioritare de intervenție, obiectivele, procedura de organizare și desfășurare a concursului de selecție, precum și mecanismul de implementare a Programului. Astfel, programul presupune selectarea unei localităţi din Republica Moldova în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale autorităţii publice locale, ONG-urilor naționale şi locale, organizaţiilor internaţionale, precum şi ale autorităților publice centrale.
24 Martie /2020
Marina Căldare
Премьер-министр Молдовы Ион Кику представил меры поддержки экономических агентов, которые правительство и Национальный банк Молдовы намерены принять в ближайшее время. Пакет мер подготовлен по итогам встреч с ассоциациями бизнеса, в их числе Торгово-промышленная палата, Ассоциация иностранных инвесторов, Amcham, Ассоциация европейского бизнеса, Национальная конфедерация патронатов, Альянс малых предприятий, национальная ассоциация ресторанов и мест отдыха. Сегодня и Министерство финансов сообщило о подготовке проекта закона, призванного облегчить сложившуюся ситуацию.
19 Martie /2020
Olga Colari
Ieri, 18 martie, prim-ministrul Ion Chicu a discutat problema efectelor evoluției situației epidemiologice asupra economiei naționale cu un grup de asociații de business. Reprezentanții mediului de afaceri au venit cu informații despre impactul asupra agenților economici al restricțiilor impuse în contextul răspândirii COVID-19. În cadrul ședinței a fost făcut un schimb de opinii referitor la modul în care ar putea fi susținuți oamenii de afaceri să depășească cu pierderi minime criza provocată de situația epidemiologică.
19 Martie /2020
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *