Deoarece Curtea Constutuțională a suspendat acțiunea Legii nr.56 și aceasta urmează a fi examinată în fond pe data de 13 aprilie 2020, în condițiile în care există o incertitudine privind hotărârea ce va fi adoptată, pentru a asigura măsurile de susținere a cetățenilor și mediului de afaceri agreate anterior, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a întrunit astăzi, 10 aprilie, în ședință și a aprobat Dispoziția nr.16, care a intrat în vigoare la momentul publicării pe pagina oficială a Guvernului.
Amintim că dispoziţiile Comisiei sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM.