Nivelul venitului lunar minim garantat se propune a fi indexat, din 1 aprilie 2020, cu 4,84%, ținând cont de creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum pentru anul precedent. Prevederea este inclusă în proiectul Hotărârii de Guvern pentru modificarea pct. 12 al HG nr. 1167/2008, prin care s-a aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social, ce urmează a fi pus în discuție astăzi, 30 decembrie, în cadrul ședinței secretarilor de stat.
Astfel, după indexarea nivelului venitului lunar minim garantat, acesta se va majora comparativ cu cel în vigoare cu 52 lei și va constitui 1108 lei. Conform autorilor proiectului, mijloacele financiare necesare pentru implementarea inițiativei sunt prevăzute în Legea bugetul de stat pentru anul 2020.