Întrebări și răspunsuri

4. (29.3.26) Care este modalitatea de declarare şi achitare a impozitului pe venit de către cabinetul avocatului?

Conform art.30 din Legea cu privire la avocatură nr.1260-XV din 19.07.2002, în cabinetul avocatului îşi exercită profesia un singur avocat (fondatorul cabinetului). Cabinetul avocatului activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică. Articolul 5 pct.362 din Codul fiscal stabileşte că activitate profesională în sectorul justiţiei constituie activitatea permanentă, desfăşurată în cadrul formelor de organizare a activităţii prevăzute de lege de către avocat, avocat-stagiar, notar public, executor judecătoresc, administrator autorizat, mediator, expert judiciar în cadrul biroului de expertiză judiciară. Astfel, regimul de impozitare a cabinetului avocatului urmează a fi efectuată în conformitate cu art.695 din Codul fiscal. Reieşind din prevederile articolului menţionat, calcularea impozitului pe venit se efectuează anual prin aplicarea cotei impozitului stabilite în art.694 din Codul fiscal, la venitul obţinut din desfășurarea activităţii profesionale în sectorul justiției. Potrivit prevederilor art. 695 alin. (6) din Codul fiscal, Declarația cu privire la impozitul pe venit (forma DAJ 17) se prezintă nu mai tîrziu de 25 martie a anului următor perioadei fiscale de declarare, utilizînd, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică. Achitarea impozitului la buget se efectuează în rate, trimestrial, pînă la data de 25 a lunii următoare trimestrului corespunzător.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2763 vizualizări

Data publicării:

20 Noiembrie /2018 07:52

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Servicii electronice | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Avocat | Notar

Etichete:

impozit pe venit | buget | activitate de intreprinzator | DAJ17 | raportare electronica | declaraţia | Cod fiscal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon