Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Ministerul Economiei și Secretariatul Consiliului Economic, cu susținerea Proiectului Tehnologiile Viitorului, invită agenții economici să participe la un sondaj privind impactul crizei din regiune asupra activității întreprinderii pentru a identifica soluții anticriză. Completarea chestionarului durează 15 minute și poate fi efectuată aici. Termenul limită de completare – 13 aprilie 2022. Rezultatele sondajului vor fi utilizate de asociațiile de business și Guvern pentru a promova măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri. Răspunsurile sunt anonime și vor fi analizate agregat împreună cu răspunsurile altor participanți la sondaj.
07 Aprilie /2022 13:00
Serviciul Fiscal de Stat informează că, persoanele fizice-cetățeni au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2021 până la data de 30 aprilie inclusiv a anului curent. Reieșind din faptul că, data de 30 aprilie 2022 este zi de odihnă, conform prevederilor Codului fiscal, ultima zi de depunere a Declarației aferentă anului 2021 este prima zi lucrătoare care urmează după ziua de odihnă – 03 mai 2022. Pentru persoanele fizice, creşterea de capital reprezintă sursă de venit impozabilă. Potrivit Codului fiscal, active de capital constituie:
07 Aprilie /2022 11:56
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, aici avându-se în vedere Codul fiscal și Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017, este înregistrat în Parlament. Documentul vine cu propunerea de excludere a sintagmei „L.Ș.” din documente primare de strictă evidență utilizate în activitatea de întreprinzător (inclusiv din facturile fiscale), fiind inclusă prevederea expresă a lipsei necesității de aplicare a acesteia. Încă o propunere ține de acceptarea în contabilitate în calitate de document confirmativ al faptei economice a bonului fiscal emis de către echipamentele de casă și control (ECC) pentru achizițiile achitate cu cardul bancar corporativ. Potrivit proiectului, deși bonul urmează să conțină elementele obligatorii stabilite de alin.(7) din art.11 din Legea nr.287/2017, prin derogare de la acestea
07 Aprilie /2022 11:44
În trimestrul I al anului curent Casa Naţională de Asigurări Sociale a achiziționat pentru persoanele asigurate 1906 bilete de tratament în sumă de 11,6 mil. lei în următoarele instituții: Societăţile cu răspundere limitată: „Struguraş”, satul Cocieri, raionul Dubăsari „Bucuria Sind”, orașul Vadul lui Vodă „Nufărul Alb”, orașul Cahul, „Codru”, din comuna Hârjauca, raionul Călăraşi Stațiunea balneară „Dnestr”, or. Camenca.
07 Aprilie /2022 10:22
Este în drept agentul economic să calculeze amortizarea în scopuri fiscale pentru perioada în care mijlocul fix procurat, care se dovedește a fi neconform, se returnează furnizorului în baza contractului de garanție pentru a fi înlocuit cu același mijloc fix sau pentru a fi reparat (în funcție de condițiile contractuale)? Potrivit prevederilor art.261 alin.(2) Codul fiscal, mijloacele fixe pe care se calculează amortizarea este proprietatea materială reflectată în bilanţul contribuabilului în conformitate cu legislaţia şi care este prevăzută a fi utilizată în activitatea de întreprinzător, a căror valoare scade prezumtiv ca urmare a uzurii
07 Aprilie /2022 09:06
(Продолжение. Начало в №2 (72), 2022 г.) 4. Для каких категорий работников устанавливается сокращенная продолжительность рабочего времени? При установлении оптимального режима рабочего времени работодателю важно учитывать, что закон строго ограничивает продолжительность работы некоторых категорий работников исходя из специфики деятельности предприятия и других конкретных обстоятельств. Для
07 Aprilie /2022 08:02
Предприятие общественного питания было подвергнуто внезапной проверке методом контрольной закупки, в результате которой было установлено сразу два нарушения: осуществление кассовых операций без применения ККО непредоставление документов о происхождении товара. Так, налогоплательщик допустил нарушение ст. 8 ч. (2) п. f) НК1 – не предоставил проверяющим документы о происхождении товара, предназначенного для продажи (продукты питания). Предприятие оштрафовано на основании ч. (1) ст. 253 НК2 за противодействие
07 Aprilie /2022 08:00