Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare
Ministerul Finanțelor a făcut public Raportul privind executarea bugetului de stat în primele șapte luni ale anului curent. Conform datelor oferite de autoritate, veniturile totale ale bugetului de stat au înregistrat o creștere de 6,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018 și au atins cifra de 21 682,0 mil. lei. Astfel, încasările din veniturile administrate de către Serviciului Fiscal de Stat au sporit cu 204,0 mil. lei sau cu 2,1% față de perioada de raportare a anului precedent și constituie circa 9,814 mld. lei.
30 August /2019
Tatiana Smeșnaia
ÎCS „GNF …Energie” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, intervenient accesoriu G. S., cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că, la data de 21 aprilie 2018, ANRE a adoptat decizia nr. 207 privind obligarea ÎCS „GNF…Energie” SRL să încheie contractul de furnizare a energiei electrice la locul de consum cu solicitantul G.S., care a procurat locuința de la compania de construcție. Reclamanta a mai indicat că a contestat decizia indicată supra cu cerere prealabilă, însă a primit răspunsul ANRE prin care a fost informată despre respingerea cererii prealabile.
30 August /2019
Victoria Belous
Monitorul SFS
DGA din capitală își schimbă sediul
În scopul asigurării unei funcționalități bune, Serviciul Fiscal de Stat anunță contribuabilii despre schimbarea sediului Direcției gestionare arierate din cadrul Direcției generale administrare fiscală municipiul Chișinău amplasată pe strada Alecu Russo 1, cu noua adresă pe strada Armenească 55, etajul 3. Noul sediu va funcționa începând cu data de 2 septembrie 2019 și va avea următoarele numere de telefon: 0 22 82 30 77 sau 0 22 82 30 74. În acest context, SFS vine cu scuze pentru incomoditățile create.
29 August /2019
Monitorul oficial
Что будет опубликовано завтра в Официальном мониторе
В пятницу, 30 августа 2019 г., выйдет №269-272 Официального монитора Республики Молдова. В части III «Акты министерств, департаментов и Национального банка Молдовы» Министерство финансов Республики Молдова публикует: • Приказ о внесении дополнений в Приказ министра финансов № 205 от 21 декабря 2018 года «О порядке зачисления и учета платежей в национальный публичный бюджет посредством казначейской системы Министерства финансов в 2019 году» (№ 112 от 20 августа 2019 г.)
29 August /2019
SRL ,,F” şi SA ,,C” au depus cerere de chemare în judecată împotriva SA ,,Apă…” cu privire la anularea actelor administrative. În motivarea cererii reclamanții au invocat că, începând cu luna mai 2017, SA ,,Apă…” a adoptat faţă de un număr de circa 100 de agenți economici din mun. Chişinău o poziție discriminatorie şi anticoncurențială de aplicare selectivă a legii la stabilirea tarifelor pentru recepționarea şi preepurarea apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți. Aceștia au menționat că, în luna aprilie a anului 2017, au recepționat de la SA ,,Apă…” notificările privind rezilierea unilaterală de către SA ,,Apă…” a contractelor de recepționare şi preepurare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanţi încheiate între SA ,,Apă…” şi reclamanți.
29 August /2019
Victoria Belous
Trăim într-o eră a economiei și afacerilor digitale. În economie startup-urile sunt la ordinea zilei. Asistăm la uberizarea muncii, pentru că generațiile tinere vor să dispună de mai mult timp și să lucreze per proiect. Companiile vor închiria angajați pentru proiecte, vor lucra cu experți part time și vor apela la metode mai flexibile de contractare a potențialilor angajați. Corporațiile se întrec la nivelul de capitalizare a banilor. Iar piața locală are nevoie de joburi noi, de specialiști care să traducă economia pe înțelesul tuturor.
29 August /2019
Întrebări și răspunsuri
Penalitatea și deducerea cheltuielilor
În contractul încheiat între doi agenți economici a fost stabilită clauză penală, conform căreia, în cazul nerespectării termenului de livrare a mărfii, furnizorul urmează să achite pentru fiecare zi de întârziere o penalitate în mărime de 0,05% din valoarea mărfii. Furnizorul, însă, nu a putut să-și onoreze obligația în termenii stabiliți, deoarece materia primă pentru fabricarea mărfii a fost livrată cu întârziere, ceea ce a perturbat procesul de producere, fapt care a cauzat depășirea termenului de livrare și, respectiv, achitarea unei penalități în mărime de 10 000 lei. Dat fiind faptul că suma penalității este prevăzută în contract, se va permite oare aceasta la deducere în scopuri fiscale?
29 August /2019
Jana Griciuc
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *