Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Mâine, 10 august 2018, va apărea de sub tipar nr. 295-308 al Monitorul Oficial, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova • Lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative (nr. 61, 31 mai 2018) și Decretul cu privire la promulgarea ei
09 August /2018 12:10
În Republica Moldova va fi instalată o rețea de încărcătoare pentru vehiculele electrice. Un concept de proiect în acest sens a fost aprobat în baza unui Memorandum de Înțelegere, semnat între Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Potrivit Ministerului Economiei și Infrastructurii, proiectul prevede instalarea încărcătoarelor în locații strategice din țară, astfel încât să fie posibilă alimentarea mașinilor electrice pe teritoriul RM, precum și asigurarea coridorului de transport pentru vehiculele electrice între România și Ucraina, prin Moldova.
09 August /2018 11:04
Предприятие или его подразделение можно покупать для последующей продажи в течение 12 месяцев или для продолжения деятельности в составе имущественного комплекса покупателя. На практике применяются два способа (варианта) приобретения предприятия:
09 August /2018 11:02
В Мониторул Офичиал был опубликован приказ Министерства финансов о внесении изменений и дополнений в Приказ Минфина № 95 от 07.05.2018 г., которым были утверждены Отчет о талонах на питание, предоставляемых работодателям, Инструкция о порядке заполнения Отчета о талонах на питание, предоставляемых работодателям, а также Декларация работника под собственную ответственность за получение талонов на питание только на основном рабочем месте.
09 August /2018 11:00
Salariatul entității a fost delegat conform ordinului angajatorului pentru o săptămână în SUA, pentru executarea obligațiilor de serviciu. Pentru ca acesta să se deplaseze pe teritoriul SUA, s-a decis închirierea unui autoturism la o companie locală. Vor fi constatate aceste cheltuieli ca facilități și vor fi permise spre deducere în scopuri fiscale? Regulamentul cu privire la delegarea salariaților entităților din RM, aprobat prin HG nr. 10 din 05.01.2010 (Regulament), reglementează particularitățile delegării și compensarea cheltuielilor pentru deplasarea în interes de serviciu a salariaților încadrați în statele lor de personal pe teritoriul republicii şi peste hotarele ei.
09 August /2018 09:08
В данной статье описаны правила ведения учета и отчетности по талонам на питание операторами, работодателями, а также торговыми предприятиями/предприятиями общественного питания.
La începutul lunii august, în Republica Moldova, erau înregistrate 11164 locuri de muncă vacante, comunică Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Cele mai multe locuri de muncă libere sunt înregistrate în capitală – 3711. În municipiul Bălți sunt declarate vacante 1020 locuri de muncă, în Cahul – 569, în Ungheni – 533. În UTAG, agenții economici au declarat vacante 271 locuri de muncă. În același timp, în raioane precum Edineț, Criuleni și Drochia sunt înregistrate cele mai puține locuri de muncă libere: 40, 39 și, respectiv, 37.
09 August /2018 08:02