Servicii
disponibile
Pentru comandă selectați serviciul dorit din categorie
Filtru de căutare în catalog
Guvernul Republicii Moldova
Guvernul Republicii Moldova
asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe a statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și funcționează în conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat anterior de către parlament. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-ministru, un prim-viceprim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți membri stabiliți prin lege organică.Dreptul la pensie pentru limită de vârstă, pensie de dizabilitate și pensie de urmaș ar putea fi acordat și prin procură. Ieri, 8 iulie 2020, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea art. 31 din Legea privind sistemul public de pensii. Astfel, cererea de pensionare şi actele necesare vor fi depuse la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul beneficiarului de către reprezentatul desemnat prin procură.
09 Iulie /2020
Marina Căldare
Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența internațională au determinat și determină în continuare necesitatea unor noi concepte vamale, fapt ce impune integrarea lor în noul Cod vamal (CV), consideră autorii proiectului CV rescris care a fost examinat și aprobat în cadrul ședinței de Guvern din 8 iulie curent. Proiectul CV conține 11 titluri, fiecare fiind divizat în capitole și, conform autorilor, vine cu norme juridice noi, precum și introduce noi concepte legislative. Astfel, în titlul I, în partea ce ține de reprezentarea în vamă, în proiect au fost transpuse prevederile CV al UE cu privire la liberalizarea acestei activități, fiind propusă desfășurarea activității de broker prin eliberarea autorizației de către Serviciul Vamal.
09 Iulie /2020
Tatiana Smeșnaia
Cererile de înregistrare cu statut de șomer vor putea fi depuse și în regim online, fiind eliminată necesitatea prezentării documentelor de către solicitanți în cazul în care statutul declarat de aceștia este validat în baza datelor înscrise în registrele electronice ale altor instituții, cum ar fi Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Servicii Publice etc. Guvernul a aprobat ieri, 8 iulie, proiectul cu privire la modificarea anexelor nr. 1 și nr.11 din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă.
09 Iulie /2020
Marina Căldare
Правительство Молдовы сообщает о начале переговоров с Международным валютным фондом по новой 3-летней программе финансирования общей стоимостью $550 млн. Переговоры с МВФ начал премьер-министр Ион Кику в ходе онлайн-заседания с группой экспертов МВФ во главе с Рубеном Атояном, в котором также принял участие президент Национального банка Молдовы Октавиан Армашу. Как отметил Ион Кику, финансовая помощь МВФ очень значима для Молдовы, экономика которой сильно пострадала от COVID-19.
09 Iulie /2020
Autoritățile propun mecanisme și opțiuni flexibile în vederea achiziționării de bunuri, servicii și lucrări publice de bunuri pentru a asigura în continuare asistența în situația de urgență în sănătatea publică. În acest sens, Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 8 iulie, proiectul hotărârii pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achizițiile publice necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. Prevederile acestuia se aplică procedurilor de achiziții publice inițiate pe perioada stării de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020 necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19 în cazul în care situația de urgență nu permite respectarea termenelor generale, stabilite de Legea privind achizițiile publice.
09 Iulie /2020
Marina Căldare
Funcționarii fiscali vor intra în sfera de aplicare a Legii nr.158 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. În ședința Guvernului din 8 iulie a fost aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative. Documentul prevede că din competența Executivului în cea a Cancelariei de Stat vor fi transmise elaborarea, promovarea, coordonarea, monitorizarea și evaluarea implementării politicii statului și a procedurilor de personal în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici ce ține de competența Cancelariei de Stat.
09 Iulie /2020
Tatiana Smeșnaia
Guvernul a aprobat astăzi extinderea, până la 31 iulie 2020 inclusiv, a interdicției de export din Republica Moldova a măștilor medicinale. Decizia a fost luată în scopul asigurării necesităților interne. Reamintim că, inițial, Guvernul a decis interzicerea, începând cu 15 aprilie curent, a exportului de măști și mănuși medicinale și a dezinfectanților medicali. Ulterior, Executivul a prelungit această interdicție până la 30 iunie, apoi până la 15 iulie curent. În funcție de evoluția situației, Guvernul va reveni asupra perioadei de aplicare a acestei interdicții.
08 Iulie /2020
Marina Căldare
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.