Știri

Contribuabili noi la BASS

Persoanele fizice care desfășoară activități independente în comerțul cu amănuntul, cu excepția mărfurilor supuse accizelor, vor achita contribuții sociale de stat. Parlamentul a publicat Legea care prevede introducerea unei noi categorii de contribuabili în Monitorul Oficial nr. 253-264 din 22 iulie curent. Necesitatea elaborării legii este bazată pe faptul că persoanele fizice care practică aceste activităţi nu se regăsesc în prevederile anexei nr. 3 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 şi, respectiv, nu sunt asigurate în sistemul public de asigurări sociale. Prin implementarea prevederii în cauză, plătitorii vor fi asiguraţi cu dreptul la pensia minimă şi ajutor de deces. În acelaşi timp, legea vine şi cu completarea anexei nr. 5 a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, care stipulează tipurile de drepturi și de venituri din care nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii. Astfel, contribuţiile nu vor fi calculate din indemnizaţia acordată militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi sistemul penitenciar, ofiţerilor de protecţie şi colaboratorilor organelor securităţii statului şi ai Centrului Naţional Anticorupţie la eliberarea din serviciu în conformitate cu art.19 alin 3 şi 5 din Legea cu privire la statutul militarilor, precum şi cu alte acte normative. Scopul modificărilor vizate este ajustarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 cu recentele modificări care au fost operate la Codul fiscal, Legea privind sistemul public de asigurări sociale și în alte acte ce reglementează activitatea de întreprinzător, în vederea asigurării unui cadru legal uniform în domeniul asigurărilor sociale, menționa vice-ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Viorica Dumbrăveanu, la prezentarea proiectului în prima lectură la Parlament.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova | Parlamentul Republicii Moldova

1970 vizualizări

Data publicării:

24 Iulie /2017 14:16

Domeniu:

Asigurare socială de stat | Noutăți | Legislație fiscală | Persoana fizică | Drepturile şi obligaţiile contribuabilului

Etichete:

asigurare obligatorie | asigurări sociale de stat | comert cu amanuntul | persoana fizică | contributii | Cod fiscal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon