Întrebări și răspunsuri

7. (29.2.9.6) Sunt în drept persoanele fizice ce desfășoară activități independente să solicite factura fiscală de la agenții economici pentru mărfurile procurate în scopul utilizării drept document justificativ?

Potrivit art. 698 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele fizice ce desfășoară activități independente aplică contabilitatea de casă în conformitate cu art.44 alin.(2) din Codul fiscal. Totodată, conform art. 698 alin. (2) din Codul fiscal, contribuabilii sunt obligați să folosească contabilitatea în partidă simplă, conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor. Conform pct.5 din Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 cu privire la executarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 406-II din 23 decembrie 1997, prin care au fost aprobate conform anexelor nr. 1 și nr. 2 Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special și, respectiv, Instrucțiunea privind evidența, eliberarea, păstrarea și utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, prevederile hotărîrii respective se extind asupra entităților care, potrivit legislației în vigoare, au obligativitatea ținerii contabilității. Pornind de la cele menționate, persoana care desfășoară activități independente în calitate de cumpărător are dreptul să utilizeze în scopuri fiscale formulare tipizate de documente primare cu regim special. Astfel, pentru confirmarea procurărilor efectuate în cadrul desfășurării activității independente, persoanele fizice ce desfășoară activități independente urmează să solicite factura fiscală de la agenţii economici pentru mărfurile procurate în scopul utilizării acesteia în calitate de document justificativ al procurărilor.

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1532 vizualizări

Data publicării:

05 Decembrie /2017 11:35

Catalogul tematic

Impozitul pe venit | Administrare fiscală | Dare de seamă fiscală | Legislație fiscală | Persoana fizică | Factura fiscală | Noutăți fiscale

Etichete:

regim special | factura fiscală | persoane fizice | agenti economici | marfuri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon