Filtru de căutare în categorie
Perioada publicării
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Cuvânt cheie

În scopul respectării prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), emisă în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Parlamentului nr. 55/2020 privind declararea stării de urgență, în partea ce ține de instituirea moratoriului asupra controalelor fiscale, expunem următoarele. 1. Parlamentul RM, prin Hotărârea nr. 55/2020, a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul RM pe perioada 17 martie – 15 mai 2020. Pe perioada acesteia, CSE va emite dispoziţii care sunt obligatorii şi executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni şi alte persoane aflate pe teritoriul RM și intră în vigoare din momentul emiterii.
Prim-ministrul Ion Chicu a discutat cu Laszo Diosi, președintele Asociației Businessului European, și Mariana Rufa, directorul executiv al Asociației. Discuția a fost concentrată pe impactul economic produs de acțiunile întreprinse pentru combaterea epidemiei Covid-19, atât la nivel național, cât și global. Reprezentanții EBA au apreciat dialogul deschis cu Guvernul în această perioadă și au prezentat premierului un set de propuneri de măsuri pentru susținerea sectorului privat.
01 Mai /2020 08:00
Комиссия по чрезвычайным ситуациям Республики Молдова распорядилась возобновить, начиная с 4 мая 2020 г., с обязательным обеспечением соблюдения правил по предупреждению и снижению распространения коронавируса нового типа, розничной торговли всеми видами товаров и продуктов через торговые предприятия. Исключением по-прежнему остаются точки, расположенные в торговых центрах и на рынках (в том числе автомобильных), в международных аэропортах, портах и в пунктах пересечения государственной границы. Распоряжением №24 Комиссии подтверждено и право реализации продуктов в упаковке «на вынос» и в режиме кейтеринга через пункты общественного питания и через учреждения, торгующие выпечкой, хлебобулочными изделиями и другими пищевыми продуктами в режиме торговли «из окна».
30 Aprilie /2020 19:39
Începând cu data de 04 mai 2020, în perioada stării de urgență, unitățile bugetare vor aplica regimul special de lucru și de remunerare a muncii în conformitate cu punctul 6 din Dispoziția nr. 6 din 26 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova. Prevederea este inclusă în Dispoziția nr. 24 a Comisiei pentru Situații Excepționale.
30 Aprilie /2020 14:25
De la lansarea Programului de stat „Prima Casă” până în prezent au fost procurate 4268 locuințe. Totodată, alte 8 cereri au fost deja acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2.138.353.320,86 lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1.069.176.660,43 lei.
30 Aprilie /2020 12:18
În perioada 7-29 aprilie curent subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOM) au emis 3788 de decizii de stabilire a dreptului la ajutor de șomaj. Totodată, în scopul susținerii la integrarea pe piața muncii și protecției în caz de șomaj, de la începutul anului curent până la data 29 aprilie, STOFM au implementat măsuri de ocupare a forței de muncă pentru 32404 șomeri.
30 Aprilie /2020 09:57
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean a inspectat câteva loturi de șantier ale conductei Iași-Ungheni-Chișinău, precum și complexul administrativ al „Vestmoldtransgaz” de la Ghidighici. Ministrul s-a documentat pe marginea implementării Proiectului investițional „Costrucția gazoductului Ungheni-Chișinău” și dificultăților în contextul restricțiilor impuse de starea de urgență. De asemenea, ministrul s-a interesat despre activitatea muncitorilor și respectarea regulilor de protecție, prevăzute de protocol.
30 Aprilie /2020 08:37