Întrebări și răspunsuri

27. (29.1.6.4) Cum se va reflecta în darea de seamă anuală (forma IALS14) veniturile angajaților, care sunt scutite de impozit pe venit?

În conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele care sînt obligate să rețină impozitul în conformitate cu art.88–91 din Codul fiscal, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele și prenumele (denumirea), adresa și codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plățile, precum și suma totală a plății și a impozitului pe venit reținut. În darea de seamă anuală privind salariul și alte plăți efectuate de către patron în folosul angajaților, precum și plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decît salariul și impozitul pe venit reținut din aceste plăți (forma IALS14) angajatorii urmează să declare salariul și alte plăti efectuate în folosul angajatului și, respectiv, a impozitului pe venit reținut din aceste plăti. În cazul în care venitul angajatului este scutit de impozitul pe venit, venitul respectiv nu se va reflecta în darea de seama anuală (forma IALS14). De asemenea, în darea de seamă respectivă nu se va reflecta suma primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii reținute din suma venitului neimpozabil. (Modificare în Baza generalizată a practicii fiscale în temeiul modificării art.92 alin. (3) din Codul fiscal, prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018, publicat în Monitorul Oficial nr.464-470 din 29.12.2017)

Instituții:

Serviciul Fiscal de Stat | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1849 vizualizări

Data publicării:

15 Februarie /2018 14:59

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon